Panait Istrati citáty

Panait Istrati foto

1   0

Panait Istrati

Dátum narodenia: 10. august 1884
Dátum úmrtia: 16. apríl 1935

Panait Istrati niekedy sa používa aj Panaït rumunský spisovateľ.

Citáty Panait Istrati










Panait Istrati foto
Panait Istrati8
Romanian writer 1884 – 1935
„SCRISOARE DESCHISĂ LUI CEZAR PETRESCU
În toamna anului 1931, Panait Istrati se lupta la Brăila din greu cu tuberculoza, ostracizat de neprieteni și de foști „prea buni” prieteni… Și, în ziua de 21 septembrie, are marea surpriză de a citi în Curentul articolul lui Cezar Petrescu: Panait Istrati, bolnav, care rostea, la lumina zilei, adevăruri crude pe care alți confrați nu îndrăzneau: „(…) încercarea lui Panait Istrati de a-și refixa rădăcinile sufletești în pământul natal, n-a fost prea fericită. Puțini prieteni l-au întâmpinat cu inima, și cu brațele deschise. Manifestațiile s-au dezlănțuit mai mult împotriva lui decât pentru dânsul. Printr-un paradox, s-a văzut dușmănit în aceeași măsură de naționaliștii intransigenți care nu-i iertau cuvintele aspre rostite sau scrise despre stările din România, după cum l-au întâmpinat cu pumnii încleștați și cu urlete de mânie frații tovarăși întrucomunismul integral care-l socoteau un mișel trădător al cauzei. Gazetele și revistele prea neîncăpătoare acum cinci sau șase ani pentru articolele care îl înălțau în slavi au amuțit brusc și ciudat. Sosise acasă și se simțea mai singur decât în ceasul plecării. Era pentru omul și scriitorul Panait Istrati o dramă. Pentru noi o ingratitudine.
Căci omul și scriitorul meritau ceva mai mult.

Unde-i sunt prietenii de ieri? Admiratorii frenetici?
Au rămas puțini. Am rămas cei care atunci nici nu căutasem să-i vedem chipul și ochii, fiindcă nu la sărbătorirea unui banchet se descifrează un suflet, ci în ceasul cel mai de apoi, al suferinței și al singurătății”.
La această confesiune a autorului Întunecării, Panait Istrati răspunde printr-o „scrisoare deschisă” ce apare în paginile aceluiași ziar. Ea este urmată, cum era și firesc, de „scrisori închise”, de o parte și alta, care pecetluiesc nașterea uneia din puținele prietenii frățești ale lui Panait Istrati, izbutite cu scriitori români. La prima scrisoare „închisă” a lui Cezar Petrescu, el îi răspunde: „Toate sosesc la timp, aceluia care știe să aștepte, spune un proverb franțuzesc. Așa că și dumneata îmi vii la timp, mie, care, dacă vrei, am știut să aștept. Spun că îmi vii mie, fiindcă până să văd cât am să-ți fiu eu de folos, știu precis câtă alinare a durerii mi-ai adus dumneata”. Iar într-o alta, după două zile: „Ah! frate Cezar! Dacă e adevărat că o impulsiune profundă te îndreaptă spre galera mea, să știi că multe clipe de grea povară te așteaptă, dar și multe altele de strălucită satisfacție. Căci nu uita că mânuiești un paloș redutabil. Și orice mi-ai spune de puțina ta încredere în căldura scrisului tău, eu îți afirm aci, cu mâna pe conștiință, că această căldură este reală și o cred unică în literele românești, chiar și în articolele tale cele mai neînsemnate. Și dacă într-o zi ai pune-o să sufle pe culoarele universităților și instituțiilor noastre publice, unde atâtea suflete demne gem umilite și așteaptă pe demonul lor răzbunător, multe canalii de origină romană și-ar blestema ziua în care s-au născut, și multe lacrimi de bucurie ai smulge oropsiților statului. Iar dacă o dorești, sunt gata să contribui, lângă tine, cu documentația și umilele mele puteri”.“

Panait Istrati foto
Panait Istrati8
Romanian writer 1884 – 1935
„LA VACHE ENRAGÉE DE GEORGE ORWELL
La începutul anului 1935, editura Gallimard își propune să prezinte cititorilor francezi pe scriitorul George Orwell, cu ocazia traducerii primei sale cărți La Vache enragée. Lui Panait Istrati i se trimite textul romanului, cules și pus în pagină la tipografie. El nu cunoștea opera lui Orwell și prefața pe care o scrie este numai pe baza lecturii acestei cărți. De aceea și aprecierile se referă la „lumea lui Orwell” în comparație cu vagabonzii întâlniți de Istrati în drumurile sale.
Prefața a plăcut la Gallimard și însoțește debutul lui Orwell în fața cititorului francez. Ea a fost păstrată în toate reeditările acestei cărți, de atunci încoace. La noi, această prefață a rămas necunoscută până acum trei ani, când a fost tradusă și publicată de harnicul istoric literar Marin Bucur, însoțită și de o prezentare foarte competentă și densă, din care ne permitem să reproducem: „Apărută în 1935, în traducere franceză la editura Gallimard, La vache enragée era nu numai primul roman al lui Orwell, dar și primul tradus într-o limbă străină. Prezentarea scriitorului englez, un necunoscut atunci în Anglia, o face Panait Istrati. Am putea spune că Panait Istrati îl descoperă Europei pe Orwell, așa cum la rândul său fusese descoperit de Romain Rolland. La vache enragée corespunde în substanță și stil cu însăși literatura lui Panait Istrati. Era o carte-reportaj autobiografic prin «azilurile» de noapte și de zi ale Parisului și ale Londrei, în cea mai curată descendență și moștenire gorkiană. (…)
Romanul lui Orwell era pentru Istrati «o operă rarisimă în vemea noastră», în primul rând prin «absența totală a frazeologiei literare». Scriitorul român îl descoperea cu adevărat pe Orwell, și în același timp își făcea propriul testament literar. Prefața la romanul La vache enragée (datată «București, martie 1935», deci cu o lună înainte de a muri) este și ultima sa credință literară. Destinul, măcar acum generos, a făcut ca scrierea de adio a lui Istrati să fie în același timp și actul de recunoaștere a unuia dintre scriitorii cardinali ai conștiinței umane contemporane. Prefața lui Istrati la cartea lui Orwell este, simbolic, un testament literar, ea fiind în același timp și postfața la propria sa operă (…).
Probabil că însuși Orwell va fi apreciat că cel care putea să înțeleagă și să facă pe alții să-l înțeleagă era atunci în Europa Panait Istrati. În orice caz, Prefața lui Istrati prefigurează o continuitate în afirmarea puterii adevărului literaturii în vremurile moderne. Cum romanul lui Orwell va apare la Paris, după moartea lui Panait Istrati, noul botez literar era și un act de proprie resurecție, arătând oamenilor nu rănile primite de la ei, ci dragostea care continua să le-o poarte, căci condiția literaturii depindea vital de condiția umană.“
Amintiri. Evocari. Confesiuni

Podobní autori